|
"Banii sînt uşor de stăpînit,
dacă nu esti dominat de ei."
M-am născut pe mare
Mihai Tătulici:
Să luăm cu începutul. Oamenilor le plac amintirile din copilăria celor puternici. Creează impresia că cei mari au fost odată... mici.
- George Păunescu:
In biorafia mea scrie ca m-am născut la Bazargic, in 1938, pe 19 mai.
M.T.: In actuala Bulgarie...
- G.P.: Atunci era Romania. Este pămînt românesc.
M.T.: Ce căutau părinţii pe acolo?
- G.P.: Tatal meu era directorul Institutului Pedagogic care pregătea învăţători de limba romană pentru cele două judeţe – Caliacra si Silistra, pe care Romania le avea in sudul Dobrogei. De loc, tata era din Godineşti, mama din Rosia de Jiu. Mama provenea din familia Stroestilor, o veche familie de militari, moşieri cu mari întinderi de pămînt, pînă la 1877. După aceea au mai pierdut mereu cite ceva, datorită diferitelor reforme, pină n-a mai rămas nimic.
M.T.: Nascut, deci, departe de Jiu.
- G.P.: Chiar si departe de tarm. Părintii erau într-o croazieră pe mare şi, cine stie cum, m-am născut la şapte luni.
M.T.: O fi fost vreo furtună pe mare?
- G.P.: Nu am de unde să ştiu. Cert este ca... m-am născut pe mare.
M.T.: Ciudat. Un om cu picioarele pe pămînt se naşte... pe mare.
De la A.S.E., la Universitatea Tehnoimport
- G.P.: In 1940, părinţii vin in judeţul Romanaţi.
M.T.: Liceul il faceţi, bănuiesc, la Caracal.
- G.P.: Exact. La „Ioniţă Asan", aşa-i zice si astăzi.
M.T.: De la cine aţi deprins experienţa comercială, economică?
- G.P.: De la mama mea. Vremurile erau tulburi, banii aveau valori relative, ca si astăzi, si mergeam in piaţa cu ea şi o auzeam cum comentează: „Ieri cu o sută luam 5 kg de mălai, astăzi nu îmi ajun nici pentru o cutie de chibrituri." Si o intrebam, aveam 8 ani, de ce e aşa. Şi îmi explica. Era o femeie cultivată.
M.T.: Să înteleg ca de la ea aţi început sa învăţaţi valoarea banilor?
- G.P.: Ea mi-a spus, prima, un adevăr pe care îl tin la mare preţ şi astăzi: „Banii nu sînt greu de înţeles, dar foarte uşor de stăpînit, dacă nu eşti dominat de ei". Cu aceste idei am intrat la facultate, la A.S.E., la Economic Generală.
M.T.: Băinuiesc că, pe vremea acelea, la facultate nu se învăţa economia de piaţă.
- G.P.: Evident. Dar in 1962 am putut să-mi fac lucrarea de diploma cu o temă extrem de interesantă: „Export de capital nord-american în Europa Occidentală". Incepuse o discretă deschidere. Atunci am putut să-mi Iansez o prima teorie, la care tin şi astăzi. Ca „plan Marshall" a reuşit in Europa nu numai pentru că era justificat politic, ci, mai ales, pentru ca aici era o piaţă. educată. O piaţă care putea sa utilizeze sau să consume produsele americane. Si aşa am demonstrat ceea ce ulterior s-a confirmat in Africa şi America de Sud, acolo unde importante program de investiţii n-au reusit: nu erau pieţe pregătite, nu era educaţie.
M-a preocupat problema şi, într-un fel, cu ea am ajuns si la teza de doctorat.
M.T.: Care era esenţa tezei?
- G.P.: Un punct de vedere destul de... critic, pentru vremurile acelea. Cum probabil vă mai amintiţi, in anii `70, Romania a fost prezentă pe piaţa internaţională prin cîteva repere economice importante. Eram, de exemplu, pe locul 4 in lume in producţia de tractoare. Prin anii '80, intrasem deja in criză, din cauza gestiunii economice a valorii. Sistemul supercentralizat nu se mai putea adapta la gestiunea flexibilă a pieţei. Noi vorbim astăzi de economia americana, despre maximum de tehnologie in gestiunea economică, dar cîţi înţeleg despre ce este vorba?
La noi nu se înţelege ca decizia economică nu trebuie confundată cu gestiunea economică si nici cu administraţia economică. Sint notiuni precise, diferite, pe care multi dintre oamenii nostri le confundă.
M.T.: Bine, dar dvs. unde le-aţi învăţat? Bănuiesc că in nici un caz in acele timpuri la A.S.E.
- G.P.: Nu. La A.S.E. am învăţat o serie de noţiuni teoretice şi o oarecare sitematizare a cunoştinţelor. Meseria mea a inceput la Tehnoirnport, după terminarea facultăţii.
M.T.: Aţi fost angajat ca economist?
- G.P.: Da, dar am lucrat, initial, ca merceolog. Am intrat, de la început, in serviciu 14, condus de un oarecare domn Tudor. Era un om foarte meticulos. Si întreprinderea era excelent organizată. Asta a fost adevărata mea universitate.
M.T.: Ceva „profesori", mai tineti minte?
- G.P.: Cum să nu. Unul alături de care am început. Se Lumea Iuliu Zaha, avea 65 de ani cînd am intrat eu la Tehnoimport. Omul avea doar 4 clase, dar se ocupase 16 ani de toate operaţiunile de import-export ale societăţii „Astra" (româno-americană) la care lucrase. De la el am învăţat meseria.
M.T.: Avea metodă? Vorbesc de acest Zaha...
- G.P.: Era pedaog, ce să mai vorbim! Mi-a dat, mai întîi, să citesc toate procesele comerciale. Avea o întreagă bibliotecă. Asa m-am dus, din aproape in aproape, spare conceptul de negociere.
In fiecare dimineaţă, venea cu autobuzul la serviciu, il aşteptam şi mergeam cu el de brat pînă la Tehnoimport. Si după-amiaza il duceam la, maşină. Avea un băiat, la Politehniă pe care eu il meditam. Sîmbăta si duminica ma invitau la masă, la cei acasă. Asa am învăţat meseria de la el.
Piata este ca o fată mare
M.T.: Cum aţi ajuns în comerţul exterior?
- G.P.: O data cu decizia lui Ceausescu de a dezvolta industria constructoare de maşini. Ne trebuiau cooperări. Si, dupa accea, după ce am început să producem, ne trebuiau pieţe de desfacere...
M.T.: Ştiţi folclorul care circulă pe această temă: toţi cei care au lucrat in comerţul exterior au colaborat cu Securitatea sau au fost, pur şi simplu, ofiţeri cu acte in regulă.
- G.P.: Lumea poate să vorbească mult şi bine. N-am lucrat ca ofiţer in comerţul exterior de altfel, nu eram singurul in această situaţie. Erau multi oameni foarte competenţi, profeionişti. Şi-apoi, mi-aduc aminte, după fuga lui Pacepa, au bost retraşi toţi cei care lucrau sub acoperire. Nu mai aveau încredere în nimeni dintre cei ce aveau pasaport diplomatic. Eu am rămas mult timp singur la agenţia economică de la Milano, fără să am acces la „Sala specială" (unde cine ştie ce documente secrete erau?). E usor de commentat acum şi greu de imaginat cît de cîrpite erau lucrurlic atunci.
Cert este că aveam nevoie de profesionişti, şi asta s-a văzut in numeroase situaţii iar eu puneam osul şi trageam. Nu-mi pasă ce se spune astăzi. Eu am făcut contracte importante de cooperare sau comerţ pentru România.
M.T.: Cît adevăr este în povestea cu tractoarele? Si înca ceva, stiţi bine italiana?
- G.P.: Ma descurc in trei dialecte italiene, dar nu asta este problema. Multi vorbesc engleza şi puţini ştiu ce au de făcut.
M.T.: Un exemplu concret, va rog. Cel la care m-am referit e real?
- G.P.: A fost cam asa. O delegaţie a MICM a esuat in ncgocieriie cu FIAT, la Torino. Cînd am ajuns eu acolo, delegaţia tocmai primise papucii. Si am luat-o incet, i-am explicate italianului cît poate pierde dacă sperie o fată mare. I-am zis: ţi-aduci aminte prima dată cînd ai alergat dupa o fată, cum ai mîngîiat-o, cum ai sărutat-o, cum s-a speriat fata şi a luat-o la fugă, cum ai rugat-o zile întregi să tea ierte, că n-ai vrut faci nimic rău? Adu-ţi amine de perioada cea mai pură din viata unui băiat şi a unei fete. Asta este piaţa unei ţări. Este ca o fată mare.
Trebuie să-i faci curte, să o cucereşti, fără să se supere pe tine, fără s-o sperii. Asa am reuşit să realizăm colaborarea între FIAT si Tractorul si să facem o fabrică in Pakistan. Asa am reuşit să vindem 47.000 de tractoare în afară, în doi ani. Export 3.000 de tractoare anual in SUA. In SUA, nu in altă ţară.
Romania avea atunci capacitatea de a produce pentru un anumit tip de piaţa. Piaţa nu cere numai sofisticării. E loc in ea şi pentru calitate medie.
M.T.: Cum aţi ajuns in Ministerul Comerţiuilui Exterior?
- G.P.: Cînd Ceauşescu a început să restrîngă activităţile, să facă economii, i-a venit ideea să pună la Comerţul Exterior numai tipi cu experienţă. Asa m-au adus pe mine de la Braşov şi m-au pus directorul secţiei de import-export si apori valutar. Incepuse nebunia cu lichidarea datoriilor externe ale României.
M.T.: Cum vi s-a părut politica asta?
- G.P.: O nenorocire. O greseală. Am încercat să salvam ce se mai putea, in martie 1988, prin Stefan Andrei. Acesta s-a dus sus de tot cu propunerea (făcută de mine) să lansăm o licitaţie mondială, pentru ca Romania nu avea nici o datorie externă. S-a opus. De aici s-a dat totul peste cap. Dacă Ceausescu accepta, Romania nu era distrusă. Era în picioare, din punct de vedere economic. Si astăzi cred ca e mai bine să fii dator, să ai credite, decit să nu flii dator şi să te lichideze pentru ca nimeni nu are nici o obligaţie faţă de tine. Sau tu faţă de el. Imaginati-vă ce ar fi insemnat ca in Romania să se deruleze programe externe - să zicem americane - de vreo douăzeci de miliarde de dolari; cine ar mai fi îndrăzit să facă praf Romania din punct de vedere economic? Eşti dator, esti legat de ei, esti salvat.
M.T.: Mda, cred că aveţi dreptate. Însă, din ce îmi spuneţi, rezultă multe legaturi cu cercurile puterii de atunci...
- G.P.: L-am cunoscut pe Ceauşescu. Făcea administraţie incredibil de legal constituită. El nu zicea, când lua o deczie: „şi ce dacă decretul ăla nu ne lasă..." Se făcea o propunere, trecea prin tot felul de comitete şi comisii şi se modifica decretul. Abia după aceea aflam hotărîrea.
E drept, sub Ceausescu nu mişca nimeni. Cel care misca era terminat. Dar s-a întîmplat, de multe ori, să vină cu ideea lui si să plece cu a altora. Cind o fi să facem judecata cea dreapta, trebuie să vedem exact care erau vinile lui care ale altora. Că erau cam multi de acord cu el.
M.T.: Cît de strinse erau legaturile familiei dv. cu familia Ceauşescu?
- G.P.: Cît se putea de puţin strînse. Fratele meu, Viorel, îl cunoştea pe Nicu Ceausescu, îl servise la bar la el, cine nu-l servea?! Nicu a avut o atitudine corectă faţă de Viorel şi faţă de noi. Eu l-am cunoscut în 1981, in Italia, prima data. S-a comportat corect, fară nici o extravaganţă.
După aceea, au intervenit niste chestii. Cei din preajma lui se luptau pentru o mai mare influenţă pe părinţi. De aici, necazurile. Viorel a rămas, din cauza asta fără serviciu de vreo trei ori. I s-a închis barul, de fiecare fără explicaţii. Cui să i le fi cerut?
După 1990, multă lume s-a luat de fraţii Păunescu, că ar fî beneficiat de ajutorul familiei Ceausescu. N-am beneficiat de nimic, d-le Tatulici. Poate de ceva respect, căci pe mine m-a respectat Ceausescu. Am fost la numeroase sedinte, analize, a respectat punctul meu de vedere de profesionist. Apropo de aceasta, dacă în martie 1988 l-ar fi ascultat pe Stefan Andrei, am fi salvat economia României. Păcat mare! Tot oamenii de rind suferă acum.
Într-adevăr, am speculat nepriceperea guvernantilor
M.T.: Nu pareti - si cred că nici nu sînteţi - un sentimental...
- G.P.: Cred ca sint un om normal. Si, ca om de afaceri, nu ma interesează ideologia, politica. Si nici organizaţiile politice. Ma interesează succesul, reuşita in economie.
M.T.: Să inteleg că domnii ăstia, politicienii, vă nemulţumesc?
- G.P.: Domnule Tatulici, degeaba fac eu fabrici, degeaba produc, dacă populatia nu are putere de cumpărare! Politica asta fiscală este o aberaţie, la fel ca si macrostabilitatea, dacă nu avem putere de cumpărare. Avem un leu şi nu avem ce face cu el. Valoarea lui e zero.
Muncitorul roman trebuie să fie egal la cîştig cu cel italian sau cu cel spaniol, atunci înseamnă că a ajuns egal cu ceilalţi şi la muncă.
Trebuie să terminăm cu teoria că producem pentru export. Intii trebuie produs pentru intern şi internul să aibă putere de cumpărare. Cum vrem să vină companiile străine dacă românul nu are cu ce cumpara? Sau, dacă vreti mai altfel spus, dacă nu există o piaţă internă românească pentru a-l tenta. Am fost etichetat ca sînt cu puterea. Eu nu sînt cu nimeni. Sau sînt cu toată lumea. Acum sînt taxat de unii ca un capitalist feroce, care suge singele poporului. Văd ca le-a prins bine ce i-au învăţat la învăţămîntul de partid!
Puterea nu si-o pot dori decit nişte oameni care nu au competenţă in alte domenii sau care, pur si implu, nu doresc decit asta. Aici e vorba de responsabilitate. Eu mi-am asumat-o.
M.T.: Si cum râmine cu nepriceperea guvernanţilor?
- G.P.: Sa vă spun care e realitatea
Primul guvern de după revoluţie a venit şi a spus: distrugem comunismul, distrugem instituţiile sale. Comunismul se distrugea distrugîndu-i politica si reziduurile ideologice. Dar ei au menţinut mentalitatea comunistă şi au distrus structurile economice.
M.T.: Se poate mai concret?
- G.P.: Se poate, de ce nu? Asa am făcut cu GCP (General Consulting and Procurement) in 1990. Am exploatat aceste deficiente - distruerea structurilor de care am vorbit si inexistenţa unor alt fel de structuri, care să favorizeze economia de piaţă - această lipsă de cunoaştere. Am făcut, dacă vreţi, la micro, CSP, MAGI, desfiinţate de ei. Cineva sau ceva trebuia să coordoneze, să planifice şi să procure materiile prime, materialele. M-am dus si le-am spus celor cu care lucrasem 30 de ani: domnilor, dumneavoastră ma cunoaăteţi demult, pe credit, voi plăti la termen. Aşa am creat o disponibilitate, în timp limitat, si am folosit-o.
Legislatia bancară nu-i nici ea completă; asa am făcut administraţie de bancă de investiţii, prin conturi bancare. N-am făcut nimic ilegal. Asta-i ce am exploatat cu din incapacitatea guvernanţilor de a înţelege nişte lucruri şi de a lua niste decizii.
Să vă spun ceva: cea mai puternică lovitură data guvernului Roman a fost decizia lui Adrian Severin de a recentraliza valuta de la întreprinderi. Eu nu zic că este prost san incapabil, o fi inteligent, capabil, dar nu in sfera asta. Despre astfel de incompetenţă am vorbit. Despre incompetenţă in gestionarea economică.
Pe aceste realitaţi s-a alcătuit cifra mea de afaceri de astăzi (900 de milioane de dolari), firmele mele, munca mea. Sint mulţmit că dintr-o şandrama, noi am făcut un hotel de lux (Lido), că avem peste 70.000 de oameni care muncesc alături de noi, că am creat structuri ce favorizează comerţul, turismul şi activitatea productivă, unde muncesc, aşa cum arătam, zeci de mii de oameni. Locurile de muncă infiinţate sînt, dacă vreţi, contribuţia mea, a noastră, la realizarea a ceca ce este denumit protecţie socială.
M.T.: Cine va mosteni toate averile acestea?
- G.P.: Numai 30% va ramine familiei noastre: sintem trei fraţi si o soră, plus copiii, nepoţii. Restul va ajunge, cum e şi normal, capital public. Cu cît esti mai util oamenilor, cu atit mai repede ei vin către tine. Sper să le fiu tuturor folositor. Fac afaceri de 37 de ani si ar fi pacat ca această experienţă să nu fie folositoare oamenilor din jur, celor care muncesc alături de noi, acum, ca si celor care, sper, ni se vor alătura, tarii noastre, în general. Mi-aş permite să spun că acest lucru este valabil şi pentru multi alţi specialisti la fel de buni ca si mine. Sint multi in Romania.
M.T.: Există o conditie esenţială pentru ca să reusiti?
- G.P.: Da. Este aceea pe care am mai pomenit-o: trebuie să înceapă să cîstige bine o masă de oameni tot mai mare.
Dacă reuşim acest lucru sîntem pe calea cea bună. Dacă-i facem mari pe cei vreo 10-12 milioane de români, care sînt în putere de muncă, noi toţi sîntem excepţionali! În sensul că functionează ceea ce am construit. Altfel nu functionează nimic! Convingerea mea este ca orice om de afaceri din Romania trebuie să se preocupe, ca puterea de cumpărare a românilor să crească tot mai mult. Altfel, totul e un balon de săpun, care se poate sparge la cea mai mica adiere de vînt.
Interviu realizat de Mihai TATULICI
Revista Privirea Nr.1 / 9 ianuarie 1996
|
